Am învăţat să nu alerg prea mult spre ceva, lucrurile cele mai bune se intampla atunci când le aştepţi cel mai puţin…
Nu mi-e teamă de singurătate. Mi-e teamă să trăiesc amăgindu-mă, văzând
realitatea aşa cum mi-ar plăcea să fie, şi nu cum este cu adevărat!
E frumos ca cineva să-ți scrie în fiecare zi și să îți asculte toate aberațiile, să se intereseze de tot ce ți se întâmplă....
Eşti puternic atunci cand zâmbeşti, deşi în tine se duce al III lea război mondial.
Și cel mai frumos iad îl vezi atunci când te îndrăgostești.
Fetele sunt precum papusile Barbie: poti sa te joci cu ele,sa le
dezbraci,sa le imbraci,sa le schimbi….Dar,un barbat adevarat nu se joaca
cu papusile .
Pe cine încerc să păcălesc, chiar și subconștientul meu încearcă să mă înebunească amețindu-mi fiecare noapte cu tine.
Peste ani mă vor bea zeii şi vor simţi în mine gustul tău.
Nimic nu seamănă cu gustul oaselor tale, cu dependența ce încolțește în ele.
Esti stropul de culoare dintr-o lume monocroma care e in degradare.
Unele persoane vor ramane in inima ta,chiar daca tu nu mai existi in a lor..
Băieţii cred că femeile sunt ca examenele: poţi să iei şi trişând şi
după ce iei te pregăteşti de următorul examen. În cazul nostru, de
următoarea femeie. Bărbaţii ştiu că poţi să-ţi dai şi masteratul pe o
singură femeie. Totul e să fie materia potrivită.
Ca e Anul Nou, o stea cazatoare, aniversarea mea, o gargarita, degete incrucisate, 00:00…dorinta mea vei fi mereu tu.
Dar daca as putea sa o fac, as repeta un milion de ori aceeasi greseala.
Intr-o zi vei cunoaste pe cineva care te va face sa iti dai seama de ce lucrurile din trecutul tau n-au mers.
Tot ce vreau să știu acum e dacă am dat măcar o fugă în inima ta .
Statusuri si Citate
Cele mai noi statusuri si citate!
16 decembrie 2015
SENTIMENTE
De ce să plâng după tine ? Plâng destul la filmele de dragoste ,măcar ele au final fericit.
Realizezi ca te-ai schimbat atunci când iți pierzi interesul să le mai răspunzi oamenilor la secundă, când iți termini toată treaba și abia apoi răspunzi la mesaj.
Şi ce morţii mă-sii a mers atât de prost? Că tot ce mi se întâmplă..îmi aminteşte de tot ce a fost.
Nu ţi-ai dorit niciodată ca într-o dimineaţă să te trezeşti cu un mesaj de la o persoană specială care credeai că te-a uitat ? Sau să te sune pe la 3-4 dimineaţa doar să-ţi spună că îi era dor să îţi audă vocea ?
Îți vine să crezi că undeva există un om care ar da orice să te aibă?
Viața e ca un lac înghețat !! Cum traversezi un lac înghețat? ! Mergând încet, nu alergând și spărgând gheața!
Mama îți dă viață, viața îți oferă un rol în filmul ei , însă scenariul ți-l scrii singur!
Ce sentiment frumos este atunci când ai fluturași în stomac, dar ce plăcut este când ai cartofi prăjiți!
Aș vrea să te gâdil ..să râzi..să râzi până îți dau lacrimile ..să îți stric machiajul..sa-ți văd adevărată față..simplă dar frumoasă...să-ți șterg lacrimile de pe zâmbet c'un sărut !
Nimeni nu isi alege dragostea, nimeni momentul, nici locul, nici varsta, nici persoana…♥
Ești ce ai fost,dezgust pentru psihic,otravă pentru corp.
Cand cuvintele tac asculta atent pentru ca ura ramane cel mai sincer sentiment pana in prezent.
Habar nu ai cât înseamnă zâmbetul tău pentru mine.
Nu asculta povești despre mine și nu mă privi prin ochii altora, pentru că fiecare mă vede diferit și prea puțini mă văd așa cum sunt cu adevărat.

8 decembrie 2015
GANDURI
Pot să te iubesc de o mie de ori,că tu ești tot fraier și ma ignori!
Foştii prieteni devin cei mai mari duşmani.
Nu am simţit niciodată nevoia să mă schimb. Mereu m-am gândit că dacă vrei altceva, trebuie să alegi pe altcineva.
Ma gândesc, ca e usor sa te gândești, ca el se gândește la tine, dar e mai usor sa te gândești ca el se gândește la ea, cand de fapt el se gândește la tine, in timp ce tu te gândești ca el se gândește la ea.
Zambetul ei a rămas neschimbat în ochii privitoriilor, doar că azi emana indiferență.
De mă iubeai, nu-mi frângeai inima.
Dacă voiam să ucid singurătatea, oricine ar fi fost de ajuns. Doar ca eu nu vreau pe oricine..
Bărbații își doresc să înțeleagă femeia. Mereu și-au dorit asta. Eu le zic să se lase păgubași, nu ne înțelegem noi singure, ce pretenții să mai aibă ei?
Am nevoie doar de tine, de lovele și de zile.
Imi spuneai mai demult "nu te atasa de nimeni,ca toti vor pleca la un moment dat"...Si ai avut dreptate,ba chiar ai fost cap de lista
Uneori e nevoie de un om care sa te faca sa uiti alt om ..
Cum e să iubeşti cu toată fiinţa ta,da' cum e să uraşti cu aceeaşi măsură
Ploua mărunt, delicat, frumos. O ploaie ce ma invita mereu la visare. Privesc spre fereastra și brusc printre stropii de ploaie se formează vise. Ușor se conturează chipul tău. Ochii pătrunzători, buzele moi și zâmbetul strengar.

30 noiembrie 2015
AMINTIRI
Va fi ciudat şi dureros să vezi că nu vei mai avea aceeaşi oameni lângă
tine, dar vor fi alţii, fiindcă oamenii prin plecarea lor, vor aduce pe
altcineva. La început vei spune că nu-i suficient.. dar timpul umple
golurile şi arătă că de cele mai multe ori, a fost cel mai bun lucru
pentru tine că acel om a ieşit din viaţa ta.
Anii trec, şi vor trece şi sentimentele. Durerea, dispare. Te vei trezi parcă dintr-un somn bulversat şi vei deschide ochii, încât totul în jurul tău va fi clar şi diferit. Va fi timpul care a schimbat oamenii, lucrurile, drumurile. Vei fi tu care sentimentele vor fi schimbate şi rănile vindecate.
Am avut parte uneori de oameni frumoşi, care au făcut gesturi din suflet. Care au fost atunci când a trebuit, acolo! Am avut parte de momente demne de povestit, dar şi de scris într-un roman. Am avut parte de zile aparent banale dar totuşi, atât de speciale.
Uneori, defapt, de cele mai multe ori, piesele dispărute sau desprinse din tine se vor pune sigure la loc, la timpul şi momentul potrivit. Fără să-ţi dai seama, vei simţi o linişte în suflet. Nu vei mai simţi acel gol care ţi-a măcinat interiorul.
Din păcate, unii oameni nu vor înţelege niciodată că în spatele unor tăceri apăsătoare există întotdeauna motive adânci, dureroase și mult prea greu de spus..
Toți am pierdut pe cineva drag și golul rămas nu a dispărut nici după trecerea anilor..
Spune lumii că păstrezi pentru tine tot ce am trăit îmrepună şi că micile detalii sunt doar pentru noi. Nu le spune cum ne-am pierdut amândoi în braţele celuilalt. Nu le spune nici că ne-am soptit cuvinte dulci. Lasă-i să creadă ce vor.
Le lua prea mult prea a-şi da seama că mă răniseră şi nu mai puteam fi acelaşi om. Eram schimbată, şi mă simţeam tot mai schimbată. Nu mai voiam ca ei să stea lângă mine, fiindcă mă durea prea tare să-i privesc. Aşa că am ales să mă îndepărtez.
Ai lipsit uneori din cele mai importante zile..şi nu pentru că ai vrut, ci pentru că aşa s-a întâmplat. Dar dintre toate persoanele, am avut nevoie doar de tine şi nu ai fost. Golul nu l-a putut acoperi nimeni.
Era pustiu totul fără tine. Parcă nimic nu avea sens. Era doar alb şi negru. Lipseai tu!
De multe ori am fost pusă în situația de a alege între două drumuri. Nu mi-a fost ușor, dar odată alegerea făcută, nu m-am mai uitat înapoi și nici nu am regretat ce m-a îndrumat sufletul și rațiunea să fac.
Nu te da bătut/ă nici după cea mai grea luptă! Nici după cea mai dureroasă dezamăgire! Nici după ce simțit că ai inima în milioane de părți împărțite! Nici după ce pierzi! Continuă să mergi mereu înainte, mereu!
Nu credeam că avea să fie totul bine, dar lângă tine toate problemele dispăreau. Dar înainte să apari tu, am avut curajul şi puterea să las totul în spate pentru a muncii acum, cu tine, şi lângă tine. Pot concura împotriva lumii dacă tu mă vei ţine de mână!
Îmi vibra până şi sufletul atunci când te vedeam. Îmi tremura tot corpul când îţi simţeam respiraţia pe gâtul meu. Dar cel mai mult, mă pierdeam în braţele tale.

26 noiembrie 2015
STATUSURI NOI
Dar trebuie să înţeleg că lumea mea roz cu unicorni şi bomboame colorate
nu va exista vreodată, că oamenii sunt răi, că realitatea e periculoasă
şi că nu poţi decât să încerci să te aperi. Mă dau jos de pe norişor şi
plec, după ce încui uşa.
Când vei fi perfect, atunci o să ai tot dreptul să mă judeci.
Femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalți îi părăseşte pur şi simplu.
Lumea pe care o vedem e un vis al fiecăruia din noi, dar un vis care se formează după anumite reguli, nu aşa la întâmplare, după regulile ,,casei" , adică ale sensibilității, ale judecății şi ale rațiunii.
Copilărie. Perioadă a vieţii umane, intermediară între idioţia prunciei şi nebunia tinereţii - la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.
Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.
Acum du-te la ei și arată-le că-i iubești mai mult decât pe noi.
Nu mă ruga să fiu drăguță. Drăguță nu are nimic de-a face cu mine.
Mai bine mă cert cu tine decât să-mi zâmbească alta.
Nu știu de ce am crezut că tu ai putea fi diferită, când ești fix ca restu'.
Vântul îmi poartă durerea la tine şi vine înapoi, aduce doar ploi.
E târziu să-ţi vorbesc, dar eu încă te mai iubesc.
Cand luminile se sting pamantul devine magic.
Magie gasesti oriunde daca stii cu ce ochi sa privesti.
Cine spune ca un lucru este imposibil de facut ar face bine sa nu-i deranjeze pe cei care reusesc.
Anumite carari ale vietii, chiar daca sunt mai complicate, devin mai placute decat destinatia in sine.
Fara putina frica nu reusim sa intelegem indeplin conceptul trairii.
Iubirea intre doua persoane nu moare, am putea spune mai degraba ca orgoliul ne indeamna sa credem ca este asa. Dar nu este. Oricat de mici ar deveni acele flacari, ele nu se sting niciodata.
Vorbim prea mult si ascultam din ce in ce mai putin. Uitam faptul ca a comunica cuprinde si gesturi, nu doar cuvinte.
Sentimentele ajung chiar si acolo unde vorbele isi pierd vibratia.
Mult prea des spunem mai putine lucruri decat am fi vrut.
Ne vaitam prea mult. Consumam energiile cautand putin confort atunci cand majoritatea celor din jur nici macar nu le pasa de problemele noastre. Am putea totusi sa folosim acele energii in mod mai eficient cautand cu calm o solutie.

STATUSURI
Poți să te prefaci foarte bine atunci cand îți propui să arăți că nu
simți nimic. Îți poți modela chipul. La fel e și cu privirea. Poți arăta
o indiferență ieșită din comun dacă vrei. În schimb, bătăile inimii nu
le poți controla. Noroc ca nu este ceva la vedere, altfel toată lumea
s-ar da de gol imediat, deși câteodată ne-am dori să fie așa.
Rămân închis, conștient că am stricat tot, nu știu cum mă suportă inima, dar eu nu o mai suport.
Nu ştiu dacă aveam inima frântă, sau orogliul călcat. În orice caz, ceva era rupt în mine.
Stiai ca sufar, dar tu nu ma iubeai, si poate a fost mai bine asa..
M-ai facut sa realizez ca fiecare om are o persoana facuta pe sufletul sau, iar tu cu singuranta nu erai persoana "mea" ..
Normal ca se va intoarce atunci cand vei fi bine. Sa te dea peste cap, sa te faca sa te intorci iar.... adu-ti aminte doar de ce n-a mers in trecut si gandeste-te.. oare se merita sa incerci din nou?
Ma tii de mana, dar mana ta parca e straina de a mea.
Te iubesc ca un copilaș care privește stelele incapabil să le atingă.
Mi-ai spus ca vrei o schimbare, un nou inceput. Mi-ai spus ca e prea mult, ca n-are rost sa mai lupt. Ma uitam la tine fix, nu credeam ce aud, te uitai la mine fix, ca la un necunoscut..
Doar o amintire veche, care imi tine de veche, si imi sufla la ureche ca noi doi suntem suflete pereche..
Dezlipește-te de ecran și ieși odată afară și dă ceva să schimbi lumea!
Mai sunt si oameni carora le plac oamenii prefacuti, probabil pentru ca sunt la fel, sau pentru a-mi da cu parerea nu-mi pasa de ceilalti.
Iubirea adevărată nu impune condiții, nu vine cu un set de reguli, nu are părți de umbră sau zone pline de lumină orbitoare.
Iubirea adevărată este un permanent izvor de fericire... dacă este reciprocă.

25 noiembrie 2015
MELANCOLIE
Când acel cineva îţi trimite un mesaj după mult timp, nu înseamnă că
şi-a amintit brusc de existenţa ta, e mult mai complex. E o întreagă
luptă cu orgoliul pe care tocmai a câştigat-o.
Şi aşa se întâlnesc din nou. Fără să se îmbrăţişeze, din prea mult orgoliu probabil. Se prefăceau că nu se cunosc. Zâmbeau nepăsători, dar puteau să simtă cât de tare le creşte pulsul pe măsură ce încercau din greu să se ignore. Dar când privirile li s-au întâlnit, jur că au ieşit scântei. Şi în acele clipe, se putea observa clar cât dor poartă sufletele lor... Parcă lumea s-a oprit din a face orice mişcare şi erau doar ei în univers. Ochii ei îi sclipeau, dar el nu a avut curajul să mai spună ceva...
Totul era pierdut de mult.
Cel mai trist este ca incepem sa ne obisnuim cu tragediile.
Poate uneori trebuie sa uitam unele persoane. Sa nu ne mai gandim la ele, sa uitam toate promisiunile facute, sa trecem peste si sa ne facem o VIATA NOUA, fara suflete triste, fara inimi distruse, fara persoanele care erau TOTUL pentru noi .
Știu că și ție ți s-a întâmplat să te îndrăgostești de o persoană care părea potrivită , iar tu ți-ai dat seama prea târziu . Aceste lucruri sunt firești adolescenților . Fetelor , nu vă gândiți că doar băieții înșeală , mai există și fete care înșeală , și din ce în ce mai multe .
Nu vă plângeți că persoana iubită nu vă iubește, asta e, viața merge mai departe, cineva acolo undeva , ar da orice doar ca să te vadă zâmbind . De cele mai multe ori iubim pe cei care ne rănesc, iar noi, rănim pe cine ne iubește pe noi . Asta așa a fost și așa va rămâne .
Şi atunci când o să mă intrebi de ce nu mai simt nimic, o să îți zâmbesc şi vei înțelege singur.
Si daca trecutul este un loc unde noi nu suntem impreuna ,atunci hai sa nu mai fim in trecut.
Dacă femeia tace, dacă este indiferentă la gafele și neajunsurile tale, dacă nu te întreabă sau nu îți reproșează nimic timp de câteva zile la rând, cel mai probabil inima ei deja aparține altcuiva. Și nu doar inima..
Pentru noi nu va exista niciodata "pentru ultima data" pentru ca ultima data va fi defapt prima data cu mai multa pasiune si iubire.
Și-au mai întrat mulți în viața la mine, dar niciunul când a intrat nu a făcut atâta zgomot ca și tine. De fapt, încă mai simt ceva pentru tine, nu, stai liniștit, nu mai e iubirea aia nebună, mi-a trecut, dar încă mai ai un loc special în inima mea."
De ce mai sunt inca viu cand stiu ca inima mea este a ta si ca tu nu o sa mai fii a mea?

Sa fim seriosi ,fericirea oricui are un nume.

STATUSURI DE DOR
Stiai ca sufar, dar tu nu ma iubeai, si poate a fost mai bine asa..
M-ai facut sa realizez ca fiecare om are o persoana facuta pe sufletul sau, iar tu cu singuranta nu erai persoana "mea" ..
Va veni o data vremea cand in urma vei privi. ai vrea sa reinvie toate bucurii si nebunii dar trecutul se ascunde, nu mai vine NICIODATA numai amintirea spune ca "Asa a fost o data!"
Atunci când mă dor gesturile tale, eu te fac să te doară atitudinea mea!
Femeile puternice iartă. Femeile şi mai puternice merg mai departe. Cele mai puternice femei te întreabă ce mai faci, îţi urează de bine şi speră să fii fericit, chiar dacă le-ai rănit cândva.
Nu ma lasa sa te astept doar pentru ca stii ca o voi face.
E rau ca plec, dar e si mai rau ca tu ma lasi sa ma intorc.

CITATE DESPRE " EL"
Am știut din prima secundă în care te-am văzut că e ceva în tine de care
am nevoie. Se pare că nu a fost ceva în tine, ci ai fost chiar tu..
Nu poti strange in brate toata lumea.In brate poti strange un singur om.Dar cand acela e omul iubit strangi in brate toata lumea .
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.
Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.
Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita
Nimeni n-a iubit cum am iubit eu. Nimeni n-a suferit cum am suferit eu. Toti spunem asa. Si toti avem dreptate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)